În fiecare a șaptea lună din an, Victims of Communism Memorial Foundation marchează National Captive Nations Week (Săptămâna Națională a Națiunilor Captive), așa cum cere rezoluția Congresului din 1959 semnată de președintele Dwight D. Eisenhower. Textul rezoluției a fost elaborat de ambasadorul Lev Eugene Dobriansky, cunoscut nu doar pentru fermele sale poziții anticomuniste, ci și pentru cursurile de Economie predate la Universitatea Georgetown, din Washington, D.C.

În ziua de 19 iulie, am participat la 2023 Captive Nations Summit ca panelist în sesiunea Collective Memory, Its Instrumentalization, and Memory Politics, alături de Vejas G. Liulevicius (Professor, Department of History, University of Tennessee), Michael Sawkiw, Jr., (Executive Director, Ukrainian Congress Committee of America). Discuțiile au fost moderate de Brian Whitmore (Assistant Professor of Practice, University of Texas, Arlington, Nonresident Senior Fellow, Atlantic Council).

Pornind de la evaluarea rolului pe care îl joacă memoria colectivă în modelarea felului în care înțelegem concepte precum cele de națiune, identitate și suveranitate, paneliștii au avut de răspuns unei întrebări ramificate: Ce se poate face împotriva manipulării istoriei așa cum o practică astăzi China și Rusia? Cum poate lumea liberă să consolideze o memorie colectivă capabilă să facă față, pe lungă durată, propagandei regimurilor autoritare? Cum pot fi contracarate – prin promovarea adevărurilor istorice - mecanismele manipulării și instrumentalizării memoriei colective proprii unor astfel regimuri?

Precondițiile numite de mine au fost trei.

Prima – credibilitatea. O situație internă de felul celei cu care se confruntă azi Statele Unite nu este un atú, dimpotrivă. Uneori, lecțiile date altora despre nocivitatea corupției, începând cu cea politică, sabotarea existenței opiniilor diferite prin acte de cenzură sau eforturi de a crea ministere ale adevărului etc. fac Washingtonul să pară asemenea unui John McEnroe dând lecții de bună purtare unui Ilie Năstase sau unui Nick Kyrgios. L-am pomenit pe Nicolae Titulescu și al său “Dați-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă.” O lipsă de echilibru între politica internă și cea externă nu oferă suficientă credibilitate – nici pe plan intern, nici pe plan extern.

A doua – consistența. În mod firesc, fiecare administrație vine cu propria agendă, cu propriile priorități, dar când în politica externă strategia devine foarte fluctuantă, efectele se pot dovedi majore. Opt ani de diplomație bazată pe o așa-zisă strategie - “Leading from behind” - se plătesc scump. În 2012, la Seul, președintele american i-a transmis - prin președintele rus Dmitri Medvedev - viitorului președinte Vladimir Putin că are nevoie să i se dea “puțin spațiu”, ceva răgaz, până după alegeri; apoi va fi mult mai "flexibil" în legătură cu anumite subiecte. Când, în 2014, Rusia a anexat Crimeea, reacția Washingtonului nu a fost suficient de fermă. Flexibilitate? În 2022, Putin a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Prețul plătit azi de Occident pentru a ajuta Ucraina este cu mult mai mare decât ar fi fost, dacă, în 2012, Moscova ar fi primit semnale mult mai aspre din partea Washingtonului. Leading from behind a fost o pseudo-strategie, în primul rând pentru că este o contradicție în termeni.

A treia – reziliența, capacitatea de a acționa continuu. Am citat-o pe Margaret Thatcher: “You may have to fight a battle more than once to win it. Resilience is what carries us from battle to battle and makes the hope of victory real.” Discontinuitatea în asemenea eforturi este o proastă strategie. A prefera atitudinile reactive în defavoarea celor pro-active nu este nici o socoteală înțeleaptă.

Există și o ciudată - foarte costisitoare și ea – înțelegere a felului în care pot fi promovate democrația și valorile ei. Unii își închipuie că pot fi exportate și importate asemenea pantofilor, hainelor, telefoanelor celulare etc. Pentru asemenea oameni am amintit o întâmplare, pe care nu mă satur să o repet ori de câte ori simt o asemenea atitudine.

În anii Juntei Militare din Grecia (Regimul Coloneilor), ambasadorul american l-a întrebat pe cel mai cunoscut istoric elen: “Profesore, ce se întâmplă cu țara dumneavoastră? Totuși, Grecia este cea care a inventat democrația, nu?“ Răspunsul venerabilului istoric: “Excelență, se pare că după ce am inventat-o, am exportat atât de multă, încât nouă nu ne-a mai rămas nimic...” Aviz fanilor industriei de import-export a democrației și valorilor ei. Una peste alta, scena americană îmi amintește un vers al lui Leonard Cohen: “I love the country but, I cannot stand the scene.“

Mi-am reafirmat oroarea față de revoluțiile culturale prin care au tot trecut țările comuniste, dar mi-am declarat îngrijorarea față de revoluțiile culturale de tip cancel culture care zguduie lumea occidentală. În vreme ce în țările comuniste oamenii au fost mancurtizați cu forța, în lumea încă liberă prea mulți se inițiază de bunăvoie în exerciții de spălare pe creier. Grace Jo - activistă pentru Drepturile Omului, scăpată din Coreea de Nord - avea să exprime aceeași îngrijorare în sesiunea Global Voices of Freedom - Key to Enduring Resilience.

Educația devine din ce în ce mai mult proprietatea industriei de divertisment, decât datoria înstituțiilor de învățământ. M-am întrebat câți, din zece studenți americani, au citit discursul lui Alain Besançon (de curând plecat dintre noi) despre amnezia practicată față de comunism și hipermnezia practicată față de nazism și câți cască gura la aberațiile guralivei Whoopi Goldberg, după care comunismul nu e chiar atât de rău. Unii sunt victimele unor regimuri autoritare/totalitare, alții se victimizează de unii singuri, fără să știe ce și de ce o fac.

În acest an, Dissident Human Rights Award a fost decernat lui Vladimir Kara-Murza, condamnat la 25 de ani de pușcărie pentru criticile aduse lui Vladimir Putin după decizia liderului rus de a invada Ucraina. Amănunte AICI

Cea mai înaltă distincție pe care o acordă Victims of Communism Foundation – Truman-Reagan Medal of Freedom – i-a revenit lui Georgi Edelstein, preotul în vârstă de 91 de ani, om cu o viață fabuloasă. Amănunte AICI

Pentru cei interesați de alte detalii, lucrările celorlalte sesiuni (Society's Perceptions of Russia's War in Ukraine și Global Voices of Freedom - Key to Enduring Resilience) etc. - detalii AICI.