.png)
Într-un nou atac împotriva lui Radu Ioanid (AICI), Gabriel Andreescu afirmă: "Acuzațiile urîte aduse lui Botez în studiul introductiv al lui Radu Ioanid la cartea Eu, fiul lor, dosar de securitate (Editura Polirom, 2010), preluate de Dorin Tudoran, au fost difuzate pe larg în presa culturală."
Gabriel Andreescu minte. Nici nu am preluat, nici nu am lansat vreun atac – fie el urât, fie el gingaș – împotriva lui Mihai Botez. Nu am participat la răspândirea de acuzații neîndreptățite, dar nici la eforturi de sanctificare. Tot ce am făcut în textul publicat în volumul respectiv a fost să mărturisesc șocul pe care l-am avut descoperind în Dosarul meu de Urmărire Informativă (DUI) documente indicând că prietenul meu fusese și sursă a Securității.
Mă întrebam dacă nu cumva Mihai încercase să-i bată cu armele lor și spuneam că: “Oricum va fi încercat să-și joace șansa pe care a crezut că o are, n-am nicio îndoială că Mihai Botez a încercat să-mi facă bine, să mă ajute." Paragraful final suna astfel: “Acesta este singurul Mihai pe care am hotărât să-l păstrez în suflet – nici drac, nici sfânt. Doar un frate mai mare, tandru și generos, pe care mi l-am dorit întotdeauna. A-l fi avut, fie doar și pentru scurtă vreme, nu poate fi decât un motiv de mulțumire.” Nici astăzi nu gândesc, nu simt altfel.
Ce nu am putut face a fost să neg existența unor dovezi irefutabile. Nu este nici vina mea, nici vina lui Radu Ioanid că asemenea dovezi există.
Gabriel Andreescu consideră lipsite de logică constatările (pe care le numește “acuzații”) legate de colaborarea lui Mihai cu Securitatea, depinde însă la ce tip de logică se referă, căci există mai multe, de la cea aristotelică la logica generalului de Securitate Aristotel Stamatoiu. Pentru un cercetător versat al arhivelor de felul acesta, este o ipocrizie să pretindă că un om urmărit de Securitate nu putea fi și informator/sursă a Securității. În logica și practica Securității s-a putut foarte bine. I-o amintește lui Gabriel Andreescu și istoricul Mihai Demetriade într-un comentariu exemplar postat sub textul lui Andreescu din Observator cultural.
Iată un exemplu din DUI-ul meu. Un ofițer dintr-o Direcție a Securității își alertează superiorii în legătură cu un prieten al meu care mă vizitează, mă ajută să imprim pe casete mesaje pentru Europa liberă etc. Informația se duce până sus de tot. De acolo vine ordinal ca Direcția în cauză să nu dea în clocot, fiindcă persoana respectivă este sursă a altei Direcții. Se cere discreție absolută, pentru ca sursa “Grigorescu” să nu fie deconspirată, căci este o piesă majoră în cazul meu. Sursa nu a fost deconspirată nici astăzi, dar asta nu m-a împiedicat să știu despre cine era vorba.
Dacă am urma logica folosită de Gabriel Andreescu (Virgil Ioanid, tatăl lui Radu Ioanid, a furnizat Securității informații despre Mihai Botez, prin urmare fiul se răzbună pe... victima tatălui), atunci am putea spune că Andreescu continuă să-l atace pe Radu Ioanid pentru textul din revista “22” (AICI) în care vorbea despre o laborioasă informatoare a Securității. Dacă este nepotrivit să vorbești de funie în casa spânzuratului, devine un risc major s-o faci, când funia “Daniela” se află chiar în casa ta. Un risc pe care Andreescu și-l asumă cu un avânt aproape masochist.
Mai întâi am aflat că a fi a colaborat direct cu Nicolae Pleșiță, numărul doi în ierarhia Securității, nu a însemnat să fi colaborat și cu Securitatea. Apoi, că a fi fost sursă a locotenent-colonelului de Securitate Marian Ureche nu a însemnat să fi fost și sursă a Securității. Folosind -- la nivel personal și la nivel instituțional -- o asemenea logică, urmează să aflăm că Gheorghe Ursu nu a fost victima Securității, ci Securitatea a fost victima lui Gheorghe Ursu. Recunosc, e un fel de logică, dar mărturisesc că nu este și logica mea - Guilty as charged!
În chestiunea ipostazei de "sursă" a lui Mihai Botez, Gabriel Andreescu îl poate interoga pe generalul de Securitate Marian Ureche, asta în cazul în care nu împărtășesc amândoi același tip de logică:
“A fost o perioadă în care nu mai avea relații prea bune cu soția sa, Mariana Celac. Locuia pe strada Alexandru Donici, nr. 31. Se afla într-o relație apropiată cu o doctoriță de la Spitalul Colțea. Pentru rezolvarea problemei locuinței, i-am pus la dispoziție un apartament cu două camere din Drumul Taberei. Apartamentul aparținea unui bun prieten care tocmai se căsătorise. S-ar putea spune că am făcut acest lucru interesat, pentru a-l controla cu mijloace tehnice. Și credeți că el nu știa? Mergeam uneori la întâlnirile cu el cu o geantă diplomat. Cam măricică. S-a uitat odată mai lung la acest obiect. L-am întrebat: ‘ Vrei să o deschid? Nu. Știu despre ce este vorba.’ În niciun caz Mihai Botez nu era un novice, un naiv. Era generos. L-am sprijinit, cu acordul generalului Vlad, să elibereze un bunic, aflat prin anul 1986 în detenție la Penitenciarul Jilava.”/.../”O singură data i-am adresat lui Mihai Botez o rugăminte. Era prin anul 1985. Era perioada în care Vlad Georgescu se implicase într-o campanie nefavorabilă la adresa României și care se referea la problema Transilvaniei. L-am rugat să-i amintească lui Vlad Georgescu că este istoric și că problema apartenenței Transilvaniei este demult clarificată. Ca urmare, tema respectivă a fost abandonată.”/.../“Prin tot ceea ce voi dezvălui nu doresc să-i știrbesc cu nimic meritele profesionale și morale, și, mai ales, în vreun fel statutul său de veritabil disident. Fac acest lucru întrucât semenii noștri au nevoie să cunoască și fața mai puțin cunoscută a Securității. Nu-mi asum niciun merit. Întâmplarea a făcut să fiu acolo.”
Totuși, meritul dlui. Ureche a fost imens, intervenția Domniei Sale oprindu-l pe Vlad Georgescu să comită un act de trădare - participarea la abandonarea Transilvaniei în folosul ungurilor.
Asemenea dlui. Ureche, nici Radu Ioanid, nici eu nu am săvârșit neghiobia de a nega statutul de disident al lui Mihai Botez. Nu am însă nicio problemă să reafirm că logica pe care încerc s-o folosesc nu este nici cea a dlui general, nici probabil cea a altora pomeniți în aceste rânduri. După 1989, "Daniela" considera că făcuse un lucru bun punându-se la dispoziția Securității - "Întrebată astăzi de jurnaliști dacă se simte vinovată, dna. Andreescu are candoarea de a declara: “Vinovată nu, responsabilă da! Pentru că nu știam că fac ceva rău; eram convinsă că fac bine, ceea ce fac. Și-n plus, îmi plăcea munca la ambasadă.” Eu, unul, nu cred că Securitatea a fost înființată pentru a face bine oamenilor. Mandatul ei a fost cu totul altul.
Într-un singur punct sunt de acord cu Gabriel Andreescu. Atunci când scrie: "În condițiile în care dosarele deschise pe numele lui Mihai Botez sînt pînă astăzi ascunse de SRI și SIE, cercetătorul are de căutat prin alte surse de informații."
Numai că nu "dușmanii" lui Mihai Botez (Radu Ioanid, subsemnatul și alții) au secretizat dosarele respective; și multe alte dosare. Și-apoi, cel puțin prin alte locuri, asemenea secretizări nu sunt făcute pentru a face rău imaginii unor oameni, ci pentru a le apăra, cu orice preț, imaginea.
În pofida unei vorbe înțelepte -- "Be careful what you wish for" -- semnez oricând alături de Gabriel Andreescu orice apel prin care se cere desecretizarea dosarelor deschise pe numele lui Mihai Botez, ba chiar a tuturor dosarelor secretizate. Simt că demersul nostru se va bucura de un succes monstruos.