.png)
Nu știu dacă printre lucrurile rămase după dispariția lui Nichita Stănescu se află și ceasul de buzunar pe care i l-am dăruit într-o zi de 31 martie.
Dintre darurile primite de la el, cel mai drag îmi este un portret pe care mi l-a făcut într-o zi de iunie, în urmă cu cincizeci de ani.
periferiile umbrei
mă uit în ochii morții
și văd moartea tânjind
după o clipă de viață
priviți din afară
ochii morții par
tuneluri ale timpului
pe dinăuntru
aceiași ochi par
un ocean de fragi înfloriți
moartea adulmecă viața
viața adulmecă moartea
orbul transcrie
ce nu văd ceilalți.
(2023, Din ciclul Death By Invitation Only)