.png)
Una din bucuriile senectuții este contactul cu prietenii de cursă lungă. În cazul meu, cu fiecare an, distanța geografică pare mai mare, împuținând reîntâlnirile și reducându-le, treptat, la formatul electronic. Fie și doar virtuale, asemenea contacte constituie o bucurie.
Reacțiile publice ale prietenilor față de o carte pe care te-ai învrednicit să o publici sunt bănuite, din pornire, de o doză de subiectivitate. Și, în bună măsură, chiar așa stau lucrurile. Cu toate acestea, acolo unde nu lipsește onestitatea, fiecare din cei doi actanți -- autorul cărții și comentatorul ei -- ocolesc ipocrizia obiectivității absolute (dacă există așa ceva!) asumându-și subiectivitatea; fie că o declară cu voce tare, fie că reușește să o facă subînțeleasă.
Cele mai recente două semnalări ale cărții de dialoguri realizată de Robert Șerban -- Numai copilăria e gloriasă - sunt semnate de un critic literar - Dan Cristea, în revista Luceafărul de dimineață, al cărei Director este, și de un poet - Adrian Popescu, în România literară.
Regret că și Adrian Popescu a renunțat la rubrica din România literară, după apariția textului pe care îl puteți citi (AICI), obligat, probabil, de urgența altor proiecte. Sper că într-o bună zi își va relua rubrica, fiindcă cititorii revistei au mare nevoie de autori cu autoritatea lui profesională și morală.
Se cuvine să adaug două precizări. Prima -- motivul pentru care în amintita ședință de Consiliu al Uniunii Scriitorilor am spus, printre altele, că aș fi bucuros oricând să fiu coleg de redacție cu cei de la revista Steaua a fos acela că, "de sus", se hotărâse o săpuneală zdravănă a revistei și chiar o posibilă mazilire a Redactorului-șef, poetul Aurel Rău - revista era excelentă, dar nu suficient de "pe linie".
A doua - Biblioteca "Dorin Tudoran", din cadrul Centrului Cultural "Sfântul Atanasie Todoran" din Bichigiu, este o filială a Bibliotecii Județene "George Coșbuc" din Bistrița Năsăud (AICI) și ea nu este fosta mea bibliotecă din România. Aceasta din urmă a dispărut (în condiții pe care nu vreau să mi le mai amintesc) în procesul emigrării mele din România. Ce se află la Bichigiu sunt cărți, exemplare din revistele Agora și Meridian, benzi de magnetofon cu înregistrări ale emisiunilor de la Europa liberă și interviuri acordate unor corespondenți de presă occidentali, texte expediate și publicate "afară" în anii '80, relatări din presa occidentală despre situația mea din România lui Ceaușescu, fotografii, alte documente etc. trimise din Statele Unite.
Se apropie vremea când va trebui să trimit, așa cum am promis, și grosul documentelor pe care le mai păstrez -- corespondența, arhivele revistelor Agora și Meridian, alte documente care vor putea fi utilizate abia după dispariția tuturor (y compris moi) celor împlicați în episoade de viață deseori mai complicate decât par, dovezi care vor putea clarifica lucruri pe care unii încearcă din răsputeri ba să le uite, ba să le literaturizeze până la dispariția realității, ba să le dea interpretări de-o falsitate netrebnică.
Cum varianta electronică a numărului din Luceafărul de dimineață în care a apărut cronica lui Dan Cristea nu este accesibilă în acest moment, folosesc mai jos o fotocopie a paginii tipărite.
Le mulțumesc celor doi prieteni și mă bucur că au rezonat la paginile acestei cărți de confesiuni. Este un semn că memoria trecutului poate suplini, măcar într-o măsură, îngustarea posibilității reîntâlnirilor la care continuăm, firește, să visăm.
S-a spus că "totul e în trecut, dar nu și trecutul " (everything is in the past but the past). Măcar pentru unii dintre cei născuți în zodia Racului, este adevărat. Așa se face că, uneori, până și trecutul are ceva viitor, chiar și în ochii celor născuți în alte zodii.
