.png)
Una din armele cele mai murdare aruncate pe piața discursului public american (și nu doar acolo) este cartea rasială. Semințele puse în timpul administrației Obama au dat în floare în timpul administrației Biden și fac ravagii. Poate cea mai dezgustătoare imagine pe care am văzut-o în acești ani a fost cea a unei fetițe de cinci, șase anai, aflată între părinții ei și având agățată de gât o bucată de carton pe care se putea citi “Mi-e rușină că sunt albă”. M-am întrebat atunci, cum o fac și azi, ce va avea de spus părinților ei fetița de azi, când va avea 20 de ani. Asta, dacă nu cumva procesul de mancurtizare la care e supusă acum de părinți își va fi atins scopul în mod iremediabil.
Există, pare-se, și un rasism „onorabil”. Vârfuri ale administrației Biden, inclusiv președintele, luptă împotriva rasismului avându-l drept partener de cruciadă pe unul dintre cei mai murdari rasiști americani – Al Sharpton. Și nu doar pe el. Și nu doar administrația Biden - AICI.
Toni Morrison a spus-o cum nu se poate mai potrivit – există o singură rasă, rasa umană, restul este un construct: “There is no such thing as race. None. It’s just the human race. Scientifically, anthropologically, race is a construct.”
Nu lipsesc nici episoadeele unui rasism involuntar, produse ale unui narcisism exhibat printr-un torent neîntrerupt de trăncăneală ba “academică”, ba publicistică, ba mai nu știu cum. Cei loviți de așa ceva dau lecții despre toate cele, din spatele unor catedre de chirpici moral.
În ziua de 7 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o hotărâre definitivă - AICI. Cunosc prea bine personajul în cauză spre a repeta ce am spus în urmă cu trei ani – are foarte multe „calități”, dar rasist nu este. Numai că, mai de fiecare dată când face un pas greșit, încearcă să se justifice cu mijloace rizibile, care fac să pălească eroarea. În cazul respectiv, s-a apărat astfel: „Nu trăiesc în România, nu cunosc o mulțime de detalii.”
Eu, unul, nu cunosc trăitor de origine română stabilit în străinătate care să-și publice, de atâția ani, mai mult, mai des, săptămânal în două trei locuri, considerațiile despre România decât personajul în cauză. Tinicheaua definitiv legată acum de coadă nu face decât să se adauge salbei de zurgălăi ai ridicolului în care s-a scufundat de multă vreme.
Cu tot respectul pentru deciziile ÎCCJ, cea de acum îmi pare una apăsat colorată de sindromul corectitudinii politice. Un sindrom de care suferă acut (curată ironie!) și cel penalizat de Colegiul Director al Consiliului pentru Combaterea Discriminării.
Dacă toți românii care spun bancuri nu tocmai croite după canonul corectitudinii politice și cei care se amuză copios la ascultarea lor ar fi condamnați pentru rasism, România ar rămâne doar cu o mână de locuitori curați ca lacrima. Cum ar veni, mai puțini chiar decât membrii Sinodului Corectitudinii Politice de la GDS & Comp.