.png)
În Lacon, Or, Many Things in Few Words: Addressed to Those Who Think (1820), Charles Caleb Colton nota: "Imitația este cea mai sinceră formă a lingușelii". Oscar Wilde avea să adauge un detaliu: "pe care mediocritatea o poate aduce măreției").
Dacă imitația este cea mai sinceră formă a lingușelii, atunci plagiatul este cea mai sinceră formă a admirației. Pentru mediocritatea cu numele Joseph Biden, imitația s-a dovedit un exercițiu nesatisfăcător. Încă de când era student în anul întâi, s-a dedat admirației, plagiind 5 pagini pe care le-a folosit într-o lucrare de 15 pagini. A fost iertat, a repetat anul și din cei 85 de studenți ai seriei sale, a terminat pe locul 76, mințind mai apoi că ar fi terminat printre cei mai buni, partea superioară a seriei - AICI.
În 1987, omul exercițiilor de admirație (dar nu în sens cioranian) era obligat să se retragă din cursa pentru obținerea nominalizării partidului său în cursa pentru prezidențiale, ca urmare a unui nou plagiat. De data aceasta din laburistul britanic Neil Kinnok, cu mici ciupeli și din Robert Kennedy și alții. Furtul comis cuprindea și o trimitere la imaginara sa familie de mineri din Pennsylvania. Prins cu ocaua mică, avea să-și recunoască potlogăria și intra într-o necesară hibernare.
S-a spus despre plagiatori că, de fapt, nu prea citesc, iar când o fac, nu sunt cu adevărat interesați de cele pe care le citesc. Fură din instinct. Asta creează și situații paradoxale.
Până de curând, dacă m-ar fi întrebat cineva dacă Biden l-a citit pe Orwell, aș fi răspuns printr-o cascadă de râs. Azi numai de râs nu-mi arde.
Cititorul Biden are talentul de a înțelege pe dos ce citește. Dacă Winston Smith, personajul lui Orwell din romanul 1984, luptă cu disperare să reziste distopiei, Joe Biden se simte irezistibil atras de ea. Și se hotărăște să creeze un Minister al Adevărului (AICI). Deocamdată a dat chix, dar Joe nu este dintre cei care să se lase, așa că, până la urmă, structura respectivă va fi pusă pe picioare.
Se spune că, întrebat de cea care urma să devină prima sa soacră ce ar vrea să devină, Joe n-a stat pe gânduri: "Peședinte al Statelor Unite”. Și, în pofida mediocrității, a furturilor și a minciunilor care curg din el ca dintr-un robinet uitat deschis - AICI, AICI, AICI, AICI, AICI, AICI - a devenit.
Incompetența lui este legendară, dar jovialitatea l-a ajutat să plutească. Robert M. Gates, fost Director C.I.A, fost ministru al Apărării, fost, timp de 9 ani, membru al Consiliului pentru Securitatea Națională și consilier la Casa Albă îl simpatizează pe omul Biden (“E imposibil să nu-ți placă Joe. E un om cu picioarele pe pământ, amuzant, slobod la gură și, într-un fel plin de umor, conștient că vorbește la nesfârșit.”), dar nu se sfiește să scrie că politicianul Biden este afon în chestiuni de politică externă și securitate națională (”Cred că în ultimii patruzeci de ani, s-a înșelat în aproape toate chestiunile majore de politică externă și securitate națională”.) De la mărturisirea lui Gates au mai trecut mulți ani și incompetența jovială a lui Joe Biden a avut timp să se manifeste din plin și în chestiuni de politică internă.
Lupta președintelui cu adevărul a devenit eroică: numește "un succes extraordinar" hotărârea dezastroasă legată de retragerea haotică din Afganistan, fără consultări cu aliații externi și neținând cont de recomandările făcute de conducătorii militari (AICI, AICI); pe de-o parte neagă rata inflației, iar pe de altă parte o pune pe umerii altora, acuzații preferați fiind Putin și Trump; prețul astronomic al galonului de benzină s-ar datora lui Putin, deși creșterea vertiginoasă a prețului benzinei a început cu mai bine de un an înainte ca Putin să invadeze Ucraina (AICI,AICI); economiști de vârf vorbesc despre pericolul recesiunii economice, el bagatelizează amenințarea respectivă (AICI); despre criza laptelui praf pentru copii n-a avut vreme să audă la timp (AICI); COVID-ul îl rezolvase încă de acum un an (AICI); numid-o pe incompetenta Kamala Harris țarină a imigrației, a reușit să transforme situația din sudul țării într-un coșmar (AICI) etc.
Răspunde nu doar din ce în ce mai aiurea la întrebări incovenabile, dar a dezvoltat și un soi de iritare gen Trump: "Nu vreau să mai aud asemenea minciuni despre cheltuieli nesăbuite. Noi schimbăm viețile oamenilor".
Partea a doua a iritatei declarații e adevărată - această administrație imbecilă schimbă viețile oamenilor, dar nu în bine, cum crede Joe Biden, ci în rău, cum indică statisticile care nu servesc cu obediență loialități politice -- de la pompa de benzină la alimente, de la asigurările medicale la prestările de servicii, de la inflație galopantă la ordine executive aberante, de la abonamente de tot felul la transport, de la prețul energiei electrice la cel al consumului de apă etc.
De fapt, Ministerul Adevărului exista de o bună bucată de vreme, dar nu într-un format oficializat. Azi, Biden dorește să-i ofere statut instituțional. Adevărații fondatori ai ministerului sunt oamenii din presă care, de ani și ani, suprimă informațiile inconvenabile pentru politicienii cărora le sunt aserviți, jurnaliști corupți care mint nu doar prin ce afirmă, ci și prin omisiune.
Fanfaronul Biden nu este decât o marionetă aflată permanent în transă eroică. Habar n-are că în familia Obama continuă să fie ce a fost de la bun început - subiect de bășcălie (AICI). Dacă n-ar fi vorba despre președintele Statelor Unite, omul de paie căruia, uitându-se în oglindă, i se năzărește că vede o statuie de oțel, ar fi o imagine amuzantă.
În momentul potrivit, Susan Rice și Kamala Harris vor primi semn de la Păpușarul-șef să-l tragă de mânecă și somnabulul nostru național va cădea de pe streașina Casei Albe. Bodyguarzii nu vor mai avea ce să culeagă de pe jos, căci nu va fi o simplă căzătură de pe bicicletă (AICI).
După care Păpușarul-șef îl va îngropa sub un maldăr de complimente și regrete, iar a doua zi după alegeri își va începe cel de-al patrulea mandat printr-un alt/printr-o altă proxy. Deocamdată, al treilea mandat al lui Barack Obama se dovedește o improvizație jenantă.
Ignoranța și încrederea sunt les qualités maîtresses ale actualului curent dominant în politica americană, de la Joe Biden la guraliva Alexandria Ocasio-Cortez, trecând prin aura incompetentei arogante Kamala Harris.
Biden, Harris, mai tânăra analfabetă cu diplomă, AOC (AICI) și mult prea mulți alți politicieni -- fie ei democrați, fie ei republicani - și-au făcut o deviză de viață din "îndemnul" lui Mark Twain: "Tot ce ai nevoie în această viață este ignoranță și încredere; apoi succesul este asigurat."
Mă întreb dacă mai există vreo șansă ca electoratul american să-și amintească un lucru neglijat de politicieni - Mark Twain nu a fost nici judecător la Curtea Supremă, nici unul dintre Părinții Fondatori ai Americii. A fost un umorist genial. Neînțelegând un lucru atât de simplu, riscăm să vedem Constituția Statelor Unite aruncată într-o competiție sângeroasă cu diverse Ministere ale Adevărului. Rezultatele înfruntării se pot dovedi extrem de piperate și de lungă, foarte lungă durată.