.png)
Dicționarele ne spun că „furtuna perfectă/perfect storm” este stârnită pe apă de combinația letală a unor factori meteorologici adverși. Pe uscat, o furtună perfectă se poate produce în timpul unor alegeri fără ca factorii care o stârnesc să se afle neapărat într-o stare de adversitate. A fost cazul furtunii potențial-perfecte numită Călin Georgescu
Ținem rareori seamă de raportul dintre cauză și efect. Călin Georgescu nu a fost cauza, ci efectul.
Cauza au constituit-o factori ca hăul moral al vieții politice, propășirea miciurinismului ideologic; respingerea compromisurilor acceptabile (acel “donnant donnant” care face posibile coabitările respectabile în politică) în favoarea compromisurilor care ar trebui să fie de neacceptat; corupția; proliferarea lumpenelitelor al căror contact cu viața reală este doar unul retoric, de preferință la mitinguri stradale; lașitățile; contraperformanțele economice; stagnările de tot felul cu excepția habarnismului cu doctorate la purtător; nemulțumirea oamenilor ajunsă foarte aproape de pragul revoltei; nivelul foarte scăzut al încrederii în instituțiile statului etc. Un cadou minunat pentru structuri externe, interne și “martiri carismatici” gata să dea o lovitură - de preferat una de stat.
Când nedumeriri îndreptățite nu sunt luate în seamă; când unui eșec de proporții nu i se spune pe nume; când nu există curajul de a negocia ferm cu parteneri externi; când, din teamă și conformism, nu se discută despre micro-managementul uneori sufocant al Uniunii Europene; când oamenii nu sunt ajutați să înțeleagă de ce apartenența la NATO nu poate fi renegociată de trei ori pe zi; când, în relații cu parteneri externi, loialitatea este înlocuită cu servilism, atunci discursul este preluat de prădători gen Vadim-Tudor, Șoșoacă, Simion, Georgescu și alții. Când nu mai știi, de fapt, cine ești, atunci apare – pe un cal alb sau doar în opinci Ferragamo – un Călin Georgescu. El tăvălește nemulțumirile, nedumeririle, dezamăgirile, neîncrederile întemeiate printr-un sos apetisant pentru nu puțini. Dacă mai scoate din mânecă și două-trei boabe religioase care sunt însoțite de un "certificat de autenticitate" semnat de un arhiepiscop al Biserici Ortodoxe Române, reîntoarcerea la scenarii tragice nu este deloc exclusă.
Tik-Tok, Țac-Pac, Hodoronc-Tronc și alte mijloace prin care putem fi manipulați nu reușesc decât în măsura în care suntem predispuși la a fi manipulați. Cei manipulați în perioada campaniei electorale nu au fost atât victimele rușilor, chinezilor sau extratereștrilor, cât ai instituțiilor autohtone. Deși pe alocuri pute a trădare, chiar dacă ar fi vorba numai de incompetență și tot ar fi de neacceptat. Dar nimic nu trebuie să ne mire, atâta vreme cât, deseori, numirile și avansările în Servicii (și nu doar acolo) s-au făcut de-atâta vreme pe criterii aiuritoare.
În anul 2009, supărat pe fosta lui consilieră Adriana Săftoiu, președintele Traian Băsescu mărturisea “criteriile” pe baza cărora l-a numit pe Claudiu Săftoiu Director al SIE (Serviciul de Informații Externe): “...ți-a poftit suflețelul să-ți fie soțul șef de serviciu secret, ți l-a făcut președintele șef de serviciu secret.“
Din fericire pentru securitatea statului, Claudiu Săftoiu a trebuit să demisioneze rapid, după ce în în fața Comisiei de anchetă privind suspendarea președintelui Băsescu a dovedit că nu știe al cărui Director este – SRI sau SIE. De fapt, bietul om a spus un adevăr care nu trebuia rostit: SIE (care nu are asemenea competențe pe teritoriul României) a interceptat convorbiri telefonice. Care a fost reacția marilor dascăli ai neamului care țin nesfârșite predici despre Statul de drept, democrație, responsabilitate etc.? Au scos ei oamenii în stradă pentru a protesta față de felul cum se fac asemenea numiri? Aiurea. Cel mult s-au distrat, mai cu seamă membrii camarilei prezidențiale înalt intelectuale.
De distrat, s-a distrat și fostul președinte Traian Băsescu pe seama iresponsabilității sale care ar fi putut constitui cu adevărat un motiv pentru organizarea unui referendum al cărui rezultat l-ar fi putut extrage de la Cotroceni. Într-o replică dată în Parlament fostului premier Călin-Popescu Tăriceanu, fostul președinte Traian Băsescu mărturisea: „Am fost cel mai bine informat om din țară, dar am știut numai 10 la sută. Ha!Ha! Ha!” Și atunci, cam cât la sută a știut Țara despre acapararea Statului de Drept de către Statul subteran/Statul paralel? Cam cât la sută din Statul de Drept este azi parte a Statului subteran/paralel?
În tot răul e un bine - cel mai important rol jucat de Călin Georgescu a fost acela de sperietoare, cum ar veni: “Cam asta vi se poate întâmpla într-o bună zi, dacă nimic nu se schimbă în viața politică.” Mă întreb cât de repede se vor vindeca românii de sperietura în care i-a aruncat sperietoarea Georgescu și dacă vor învăța ceva din acest episod sau dacă nu cumva totul va rămâne ca înainte – business as usual.
Conștienți că Elena Lasconi este un conglomerat de incompetențe flagrante, unii dintre cei care au propus totuși să i se dea votul au numit-o “varianta de avarie”, singura posibilă în situația dată. Pe termen scurt, o asemena variantă poate fi o soluție, numai că cinci ani la Cotroceni nu pot fi considerați “un termen scurt”. În cinci ani, incompetențele Elenei Lasconi întărite cu inserturi ale unui băsism reșapat ar putea transforma soluția de avarie într-un șirag de avarii foarte costisitoare. Dacă Georgescu este convins că în el s-a reîntrupat Corneliu Zelea Codreanu, Lasconi este și ea lovită de acest soi de vampirism: “Simt că în mine trăiește Elisabeta Rizea.”
Varianta Călin Georgescu - președinte pare compromisă. Varianta Elena Lasconi - președinte mai este, teoretic/doar teoretic vorbind, posibilă. Asta mă aruncă în cleștele unor întrebări: la sfârșitul unui Cincinal Lasconi, când România ar fi, în sfârșit, salvată, care ar putea fi noul nume al partidului-miracol Uniunea Salvați România? Pe cine ar mai salva acești salvamari?