Statul de drept preferențial (IV)

Frățiile – de cruce și de răscruce. România le-a cunoscut și pe unele, și pe altele.

În concepția lui Corneliu Zelea Codreanu "Frăția de Cruce este un corp de elită a tinerimii având ca scop suprem de a crea buni ostași României de mâine".

Portalul creștinoortox.ro oferă o variantă puțintel diferită:

“Frăția de cruce este legătura pe care o fac mai mulți inși spre a se uni între ei până la moarte, cu scopul de a dobândi, mai ales, bunuri materiale și sociale în lupta cu semenii lor. Ei își gustă sângele reciproc, fac jurăminte păgânești, la care adaugă și legături creștine, și dacă găsesc preoți neștiutori, le smulg binecuvântarea sub diferite forme, ca niște furi de cele sfinte și vrăjitori periculoși. Biserica a osândit aceasta: ‘Preoții nicidecum să îndrăznească a face frății de cruce, căci aceasta este fără de lege’.-Moliftelnic”.

Membrii celulelor băsiste radical-opace, rezistente la orice dialog rațional și practicând un simț critic cu sens unic, au acționat și, uneori, mai acționează și azi, chiar în lipsa lui Traian Băsescu, precum frăția de cruce descrisă în cartea liturgică citată mai sus. "Preoți" de toate felurile i-au "binecuvântat" și continuă să o facă.

Pe ultima sută de metri a deceniului prezidențial Băsescu au apărut și frățiile de răscruce. De ce? Președintele, care își termina ultimul mandat, anunța că susține candidatura lui Cristian Diaconescu pentru Cotroceni. Asta a încins tărâța în Elena Udrea. Și președintele a întors-o ca la Pleșcoi, anunțând că s-a răzgândit și va susține candidatura Elenei Udrea.

Apare o frăție de răscruce. Ea suține o candidatură onorabilă - cea a Monicăi Macovei. Cu alte cuvinte, în ochii unora dintre obedienții tovarăși de drum ai președintelui apăruse, pe neașteptate, o dihotomie: partea onorabilă a moștenirii politice Băsescu devenea Monica Macovei, partea jenantă – Elena Udrea. Până atunci, pentru răscruciții de ultimă oră băsismul fusese integral admirabil; nimic jenant în el. Slugi obediente ale președintelui, unii nu au dorit să slugărească și la curtea Elenei Udrea - are și slugărnicia o limită, nu?

Una din primele disidențe a fost cea a trinității doctrinare Dragoș Paul Aligică. Traian Băsescu, prezentat de unul dintre marii săi lingăi drept un Henric al V-lea al românilor, o lua înaintea prințului Harry. Până să apuce acesta din urmă să strige “What Meghan wants, Meghan gets!”, împăratul cu șapcă, cum l-a numit Radu Călin Cristea pe Traian Băsescu, le-a șoptit tovarășilor săi de drum: “Dacă Elena vrea ceva, Elena primește acel ceva!” Punctum.

Relațiile băsiștilor radicali cu Elena Udrea au constituit o hârtie de turnesol care a putut indica jalnicul modus opernadi al șleahtei. În funcție de locul unde se afla steaua politică a lui Băsescu și de interesul zilei, un tovarăș de drum putea să reacționeze față de Elena Udrea în chipuri total diferite, de la slugărnicie aiuritoare, la violență asurzitoare. Iată un exemplu.

Noiembrie 2010. Traian Băsescu mai are încă patru ani din cel de-al doilea mandat. Un tovarăș de drum către Elena Udrea: "Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Ești inteligentă, ești frumoasă, ești tenace, ai anduranță la mediul general dezgustător al politicii românești și nu te deranjează vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce înseamnă că vei putea face cu oricine echipe de valoare și PDL are probabil nevoie de acest lucru".

August 2014. Traian Băsescu mai are doar câteva luni de stat la Cotroceni. Începe să se audă scâșnetul unor plăci tectonice în partid. Imnologul din 2010 nu câștigă un loc în Parlamentul European și consideră că nu a fost sprijinit cum se cuvine de partidul condus de Elena Udrea, ba mărturisește că i s-au cerut și 100.000 de euro, pe care a refuzat să-i dea. Postează pe facebook un text viforos, după care, înțelegând pericolele la care se expune, șterge postarea. Iată un fragment datorită căruia textul a fost interpretat drept un atac la adresa celei adulate cu patru ani în urmă:

„Țopârlănia distruge România. De câţiva ani buni suntem izolaţi internaţional şi tot mai dispreţuiţi. Nivelul vieţii publice a coborât neîncetat. Neamul prost s-a cocoţat pe platouri, pe funcţii ministeriale, pe candidaturi la preşedinţie. Tot ce era mai obscur, mai necioplit şi mai fals a ieşit la luminile rampei. Incultura e trendy. Arivismul, un succes invidiat. Orice târfă dă lecţii poporului român.”

Peste trei luni, autorul imnului din 2010 și al filipicei din 2014 demisionează din partid.

În sfârșit, am înfrânt definitiv!

Foști tovarăși de drum ai cuplului Băsescu-Udrea vorbesc astăzi în chip diferit despre cei doi.

În ziua de 11 aprilie anul curent, Cristian Andrei realizează un interviu foarte interesant pentru Europa liberă cu fostul consilier prezidențial și europarlamentar Cristian Preda. Motivele pentru care dl Preda o toacă mărunt pe Elena Udrea sunt greu de respins, dar afirmația că Traian Băsescu este victima Elenei Udrea care “a terminat prin a-i nărui cariera politică” e mai mult decât discutabilă. Eu cred că și-a năruit-o de unul singur.

Cristian Preda consideră că: "Dintr-un susținător al carierei Elenei Udrea, fostul președinte a devenit în al doilea mandat o victimă a ambiției nemăsurate și a influenței pe care Udrea a căpătat-o în politică, folosind rețelele de corupție din mediile de afaceri și din presa românească."

Sunt curios ce crede Traian Băsescu despre acest diagnostic. Ideea că Udrea folosea, fără știința președintelui dar în folosul acestuia, pârghii ale corupției mi se pare foarte fragilă. Oricum, dacă justiția română, autoritățile bulgare, CEDO și eventual Interpolul sunt încă hăituite de dubii în legătură cu activitatea infracțională a Elenei Udrea, multe din afirmațiile lui Cristian Preda îl recomandă drept un martor serios căruia i se poate cere colaborarea pentru lămurirea multor lucruri protejate de un clarobscur și el infracțional.

Cristian Preda recunoaște: “Trebuie să ne asumăm prostiile făcute și erorile și să sperăm că ele nu vor fi repetate.” O poziție singulară, atât printre tovarăși de drum ai cuplului Băsescu-Udrea care merg pe principiul frăției de cruce - loial "până la moarte" (în varianta politologului Giruetă - "prieten pe viață"), cât și printre răscruciți de ultimă oră.

În bună parte, Cristian Preda confirmă azi lucruri știute de mult, dar negate cu vehemență mai bine de un deceniu de cercurile concentrice ale camarilei tandemului Băsescu-Udrea. Pentru a fi vorbit despre asemenea lucruri în timpul deceniului Băsescu, mulți au avut de suferit, au fost atacați murdar, batjocoriți, terfeliți de unii dintre "intelectualii publici" ai regimului Băsescu. Cristian Preda vorbește, printre altele, și despre reușita Elenei Udrea de a cumpăra o parte a presei. Exemplul pe care îl dă este Evenimentul zilei. M-aș fi bucurat ca dl Preda să fi vorbit despre asta atunci, acum e târziu.

EvZ construise un palier de lux al publicației. Se numea, dacă nu mă înșel, Senatul Evenimentului zilei - nume importante, de rezonanță, scriitori, politologi, filozofi, eseiști, "intelectuali publici", lume bună, vedeți dumneavoastră. Se băteau colegial pe burtă cu unul din mentorii ziarului, fostul colaborator al Securității “Coroiu’, aka Ion Cristoiu, astăzi și el turnător cu verdict definitiv, "istoricul" căruia îi lăsase moștenire Jurnalul ei Elena Udrea, pagini care ar fi urmat să declanșeze un țunami pustietor pe eșichierul politic românesc. L-a declanșat? Vacs albina!, vorba lui Constantin Tănase. Mai așteptăm?

Erau anii în care, potrivit unor ziariști care au părăsit publicația și unui fost consilier prezidențial, EvZ publica editoriale, articole transmise direct de la Cotroceni sau întocmea asemenea materiale pe baza indicațiilor sosite de la Președinție - talking points, nu? Vă mai amintiți numele acelor senatori de drept, vestale ale adevărului, soldați ai valorilor democratice, apărători ai presei independente și anticomuniști caviar, adică din promoțiile post-decembriste, oameni care girau cu numele și condeiele lor asemenea matrapazlâcuri?

Când frățiile de cruce s-au rupt prin apariția frățiilor de răscruce, referindu-se la acțiunile unui fost lingău, și el animator pe scena EvZ, președintele Băsescu acuza obiceiul de a linge clanțele unor ambasade. Numai că o pușlama de presă ca Mircea Marian deprinsese gustul clanței practicând pe clanțele de la Cotroceni. Nu-i fusese silă președintelui să pună mâna pe clanțele respective?

Cristian Preda consideră că astăzi complicii Elenei Udrea sunt pe cai mari. Bat cumva, complicii lui Traian Băsescu drumul de la moară, pân' la gară, pe jos, desculți, trăgând de dârlogi niscaiva gloabe subnutrite? Mulți dintre ei continuă să prospere mai abitir ca-n "zilele bune", ba au și vreme să dea națiunii lecții de moralitate, să cheme la apărarea valorilor democratice și la apărarea statului de drept. Ustoroi n-au mâncat, gura nu le miroase.

La o singură întrebare nu răspunde Cristian Preda: "Cum vă simțiți după verdictul definitiv privind colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea, dat în ziua de 23 martie?" Nu răspunde, fiindcă întrebarea nu i-a fost adresată. Oare de ce? Iertat să fiu, dar fără întrebarea respectivă și, evident, fără un răspuns la ea, interviul (aici) pare a fi fost realizat nu în ziua de 11 aprilie, ci în ziua de 1 aprilie.

Despre cei care au sperat, ba au și luptat ca proiectul politic Traian Băsescu să dea o șansă statului de drept, nu se poate spune decât "Vae Victis!" Înfrângătorii Udrea și Băsescu pot fi salutați de acoliții lor cu un călduros "Bravos națiune! Halal să-ți fie!"