.png)
Tristețe mare.
Elena Udrea nu mai târguiește la Paris cu Alina Bica – mănâncă singurică parizer la Liceul de fete internat Târgușor. Nu tu pușculiță Louis Vuitton, nu tu poșețică Hermès, nu tu breakfast Epicure de € 109. Nu e sigur că de Crăciun se vor putea procura cârnați de Pleșcoi – fie și contra Euroi -- de la magazinul stabilimentului.
Un tristmănean ne anunță că ne scapă esențialul: Petrov "și-a depășit trecutul" de colaborator al Securității prin ce a realizat sub pseudonimul prezidențial “Traian Băsescu”. Ce nu ni se spune este pe ce parte a carosabilului s-a produs depășirea – pe stânga, cum este obligatoriu în Europa, sau pe dreapta, cum este legal în Anglia, India sau Japonia.
Un alt tristmănean al lui Petrov se simte nedreptățit că nu va mai putea cere ambasadorului român din țara unde este stabilit să-i trimită mașină la aeroport, când se întoarce cu soția și copilul dintr-o vizită la București, fără să riște a fi refuzat. O nedreptate pentru care o nouă renunțare la cetățenia română i se pare un gest rezonabil.
Încă un tristmănean ușurel nevricos se întunecă: nu i se recunoaște meritul că, spre deosebire de regretatul Michael Shafir, a refuzat să conferențieze pentru cadrele unui Serviciu de Informații. Uită să adauge la CV-ul eroismelor sale civice episodul în care, după o cină "discretă" cu unul din foștii sefi ai Serviciului respectiv, a vomitat bunătate de Glenfiddich Single Malt whisky taman pe pantofii Christian Louboutin ai distinsului comesean.
Un tristmănean care pipăie, din cinci în cinci minute, fibra politică a nomenklaturicii, ca să găsească calea spre nomenclatură, e cu totul siderat de involuția clasei politice românești înregistrată după plecarea lui Petrov de la Cotroceni. Nu e rost să mai găsească un caracter de bronz “care pare să devină un președinte pentru alte coordonate istorice”. Vorba Situației ca o parafrază - “situația este tristă și amară”. Cum altfel? Nu tu fund de pupat, nu tu pantofi de lustruit, nu tu pârghii la îndemână. Nasol!
Cel mai sensibil dintre tristmănenii lui Petrov lucrează la o Enciclopedie a Urii și Resentimentului. Modest cum e, nu antologhează nimic din strălucitele sale producțiuni - scrise sau rostite. CD-ul care însoțește volumul nu cuprinde imaginile istorice ale unei partide de sex oral de care ar fi beneficiat unul din contracandidații lui Petrov. Fără acest Graal al anilor de domnie ai "împăratului cu șapcă", frescei istorice îi lipsesc tocmai bujorii din obrăjori.
În timpul acesta, Petrov – ființă contradictorie, precum o știm – face două lucruri.
Unul potrivit – renunță la apelul împotriva verdictului de colaborator al Securității, mai ales că verdictul nu-l poate scoate din Parlamentul European, unde leafa nu e de lepădat, iar exemplul informatorului Coroiu e încurajator: acesta din urmă continuă să fie invitatul tuturor emisiunilor radio și tv, iar un politruc mai tinerel sub care presa a dormit, o vreme, turcită nu-l scoate din ”Maestre”. Așa că, niciun bai.
Altul cu totul nepotrivit – de la tribuna Parlamentului European, Petrov îi demască pe înalții demnitari ai Uniunii Europene care l-ar fi ajutat pe Vladimir Putin să-și consolideze puterea. Nu că Petrov al nostru n-ar avea dreptate, dar când tu însuți ai participat la consolidarea puterii Securității lui Ceaușescu și porți în buzunarul de la piept brevetul de colaborator, e cam nepotrivit să arăți cu degetul spre alții.
Una peste alta, Petrov pare mai puțin întristat decât unii dintre tristmănenii săi. Totuși, cei mai mulți dintre aceștia din urmă ar putea fi mai degrabă fericiți, decât întristați, călare cum stau pe sacii lor plini ochi cu glorie civică. Dar, vedeți dumneavoastră, întristarea civică este pentru unii dintre ei un sport pe care-l practică și-n somn.
Petrov a declarat: ”Pe mine, când coboram de pe vapor, mă aştepta generalul Macri". Pe tristmăneni nu-i mai așteaptă nimeni cu pâine și sare ca pe vremuri. Motiv pentru care au hotărât să rămână la bordul bricului ”Petrov” unde scriu, la multiple perechi de mâini, conferințe despre demnitate civică și întristări personale.
Totuși, când fac un pas pe uscat, nu-i mănâncă nimeni și, cândva, un alt “președinte pentru alte coordonate istorice” îi va pune din nou la lucru, ”că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti”, vorba lui Minulescu.
De-asta vin și zic: Tristmăneni de toate sexele politice, zâmbiți, vă rog! Încruntarea civică vă accentuează ridurile morale. Fiți gigea!