.png)
Patru ani sunt foarte puțini pentru ca președintele Donald Trump să poată vedea aplicate măcar un sfert din reformele promise în campania electorală, și mă gândesc doar la cele absolut necesare, îndreptățite, nu și la cele care trezesc un scepticism sănătos sau consternare. Fiecare pas greșit poate contribui la pierderea majorității și așa foarte firave din Camera Reprezentaților, ba chiar și în Senat. Peste doi ani, Midterm elections pot constitui un duș foarte rece pentru președinte și republicani. O țară nu poate fi condusă la nesfârșit prin ordine executive, chiar dacă ineficientul președinte Barack Obama declara că, atâta timp cât are un telefon pe birou și un stilou cu care să semneze ordine executive, controlează situația.
Un stil de abordare nepotrivit poate sabota un fond justificat, mai ales când medii de informare arondate politic și adversari politici știu să speculeze orice eroare, ba chiar să transforme multe aparențe în certitudini. Un caz ilustrativ este cel al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Timp de 17 ani am lucrat în proiecte finanțate de USAID și pentru câțiva ani am fost Director al programului USAID “Democracy Fellows” care a rulat 15 milioane de dolari. Anunțam pozițiile libere, analizam candidaturile, intervievam candidații care păreau potriviți pentru pozițiile anunțate, propuneam directorilor de Divizii ale USAID (Rule of Law and Human Rights, Strategies, Elections and Political Processes, Governance, Civil Society și Bureau for Latin America and Carribean) câte trei finaliști, participam la discuțiile privind decizia finală care aparținea USAID. În timpul activității celor aleși, profesioniști excelenți, primeam rapoartele lor lunare, le discutam cu USAID, călătoream cu ei, dacă era nevoie, și încercam să ținem activitatea pe cursul potrivit mandatului lor. Recomandările lor nu ajutau doar la îmbunătățirea mecanismului programelor în curs de desfășurare, ci la recalibrarea etapelor viitoare ale programelor, la aducerea lor cât mai aproape de realitățile locului țintă.
Unii dintre ei și-au terminat contractele dezamăgiți de felul în care opera agenția, alții au fost mulțumiți și au ales chiar să devină angajați permanenți ai USAID. De-a lungul anilor a devenit evident că e nevoie de schimbări fundamentale în mecanismul agenției. Ele nu au venit, derapajele s-au acumulat, vocile celor din cadrul agenției care pledau pentru schimbări au fost înăbușite, politizarea multor decizii s-a intensificat, rolul benefic al agenției nu doar în sprijinirea democrațiilor în curs de consolidare, dar și pentru interese strategice ale Statelor Unite în lume, a început să fie pus sub semnul întrebării. Una peste alta, pentru unii un motiv întemeiat de restructurare radicală, pentru alții un pretext oferit administrației Trump de a recurge la desființarea USAID.
În acei 17 ani de implicare în programe ale USAID am văzut tot binele și tot răul din mașinăria agenției. Dacă nu aș fi constrâns de angajamente de confidențialitate autoimpuse, aș putea oferi exemple dintre cele mai neplăcute, de la cum erau cuantificate rezultatele unor proiecte, până la telefoanele venite “de sus” (adică din afara agenției) sau de la oameni politici, membri ai unor importante consilii de administrație, nume mari, telefoane care făceau ca un program să nu fie câștigat de cel mai bun proiect prezentat, ci de organizații cu puternic “spate politic” etc. Dar atunci când cataloghează USAID drept "o agenție criminală", Elon Musk comite o porcărie cu frenezia idioată de tip Alexandria Ocasio-Cortez sau Ilhan Omar.
Democrații care deplâng astăzi absorbirea (temporară sau definitivă) a agenției de către Departamentul de Stat uită că pe când era Secretar de Stat, Hillary Clinton a încercat exact același lucru – integrarea USAD în DoS. De ce? Pentru a avea control total asupra deciziilor privind programele finanțate de USAID. Neîncetata goană după control total - despre asta este vorba.
Așa stand lucrurile în Washington, și în teren, acolo unde sunt derulate programele, există deseori o tensiune între Politic (ambasade) și Tehnic (birourile USAID). Organizațiile care derulează programele finanțate de USAID sunt nu rareori prinse între prerogativele pe care și le declină politicii și cele pe care și le doresc tehnicii. În final, totul depinde de calitatea uman-profesională a politicilor și tehnicilor, de capacitate lor de a colabora. În mod firesc, strategia Departamentului de Stat și cea a USAID trebuie să fie aliniate, căci sunt subordonate strategiei Statelor Unite, dar încercarea politicului de a subordona până la sufocare expertiza tehnică nu e calea de urmat.
Un umil exemplu. Un Director de program este sunat de la ambasadă și i se spune că domnul ambasador dorește să-l vadă a doua zi la ora 11. Ajunge la ambasadă. Pe coridor îl întâlnește “întâmplător” pe ofițerul politic, diplomat excelent, pe care îl cunoaște de ani buni. Acesta îl previne că ambasadorul “e pornit” și îl sfătuiește să fie atent cum reacționez. Domnul ambasador îi spune că nu înțelege de ce se ocupă de un anume lucru. Îi răspunde că lucrul respectiv face parte din programul/contractul cu USAID. Nu-l interesează. De mâine să nu se mai ocupe de lucrul respectiv. Îi răspunde că nu poate face așa ceva, fiindcă ar încălca contractual dintre organizația lui și USAID. Ambasadorul îi spune că asta nu-l interesează și îi reamintește că el este numărul 1. Îl însărcinează să-i reamintească acest lucru și reprezentantului USAID. Răspunde că ar fi mai potrivit ca mesajul respectiv să i-l transmită direct chiar Domnia Sa, ambasadorul. Pe scurt, dacă află că va continua să se ocupe de acea parte a contractului, în 48 de ore îl trimite înapoi la Washington. Îi răspunde, cu tot respectul, că nu este angajatul ambasadei și nu crede că poate fi trimis înapoi la Washington chiar așa, țac-pac. N-a fost trimis, chiar dacă i s-a reamintit că domnul ambasador e prieten apropiat al Președintelui. Șeful biroului USAID i-a spus că nu-l interesează ce i-a spus ambasadorul - e obligat să facă ce spune contractul. A făcut. Experiența n-a fost dintre cele mai glorioase.
*
Două perspective. Prima - bugetul USAID (44 de miliarde în anul 2024) reprezintă pentru analiști un singur lucru: 0.6% din bugetul de 6.75 de trilioane al Statelor Unite. Așa că, spun ei, tăierea sau drastica lui reducere ar însemna mai nimic în efortul de echilibrare a bugetului național. În momentul de față, Statele Unite finanțează 40% din ajutoarele oferite internațional. Date exhaustive despre cum sunt repartizate fondurile americane pentru ajutoare internaționale le găsiți la Pew Research Center -https://shorturl.at/cbbLa
A doua - pentru americanii de rând - și ei sunt cei foarte mulți de votul cărora depind cariere politice – 44 de miliarde ar fi mai potrivite pentru multe alte lucruri decât pentru ajutor internațional: repararea unor infrastructuri cu totul neglijate, renovarea clădirilor unor spitale și școli, aducerea la zi a tehnologiei folosite în turnurile de control ale aeroporturilor, sprijinirea fermierilor aflați la ananghie, finanțarea consistentă a cercetărilor ce pot duce la eradicarea unor boli etc. Pe astfel de oameni gândul că țara lor are o datorie de peste 36 de trilioane, o datorie care continuă să crească zi de zi, îi face să creadă că orice miliard economisit și redirecționat spre rezolvarea de probleme interne constituie un efort demn de salutat. Nu e vorba atât de izolaționism, cât de "Mi-e mai aproape pielea, decât cămașa".
Două perspective, fiecare dintre ele cu legitimitatea și cu miopia ei.
Deschizând link-ul următor, puteți urmări din ce se compun datoriile Statelor Unite și cum evoluează ele secundă cu secundă - https://www.usdebtclock.org/
*
Factorul uman. USAID nu poate continua să existe fără reforme radicale, dar ideea că din 10,000 de lucrători (angajați plus contractori) agenția poate deveni, peste noapte, mai performantă și cu adevărat aliniată intereselor Statelor Unite cu doar 300 de lucrători este o abordare utopică. Oricâte dovezi de birocratizare aberantă, politizare abuzivă, incompetență, jocuri de culise, fraude etc. vor fi scoase la iveală, desființarea USAID nu poate fi soluția optimă. Curățirea trebuie făcută la vârful-vârfurilor, acolo unde se iau deciziile în agenție. Miile de lucrători cărora li se transmite vineri că de luni devin șomeri sunt victimele unei duble vinovății care nu le aparține: amânarea sine die a reformelor vital-necesare și pripeala de a schimba totul peste noapte. Lipsește o secvență importantă - tranziția. La mijloc este vorba de viața multor, foarte multor oameni, de deturnarea unor trasee social-profesionale. La asta se adaugă șocul beneficiarilor lăsați cu ochii în soare. Probabil că terapia șoc pe care a promis-o și pe care a declanșat-o președintele Trump este cu totul întemeiată și va produce promisele rezultate benefice. Deocamdată, însă, stilul în care este ea aplicată în cazul USAID produce haos instituțional, o imensă stare de stres la nivelul tuturor agențiilor federale și premize pentru noi tensiuni sociale. Altfel spus, o mană cerească doar pentru politicienii aflați mereu nu atât în căutare de soluții, cât mai degrabă în întreținerea unor conflicte care nu-i privesc decât pe ei. Restul societății rămâne doar terenul pe care se duc asemenea turniruri cinice.
*
Fie că după restructurare USAID va redeveni o agenție de sine stătătoare, fie că va deveni o structură integrată în Departamentului de Stat, un singur program de ajutor internațional s-ar cuveni să înceteze pentru ceva vreme: cel anticorupție. Banii respectivi pot fi realocați pentru combaterea corupției interne. Cerându-le altora să lupte împotriva corupției, începând cu cea politică, și recomandându-le cum să o facă, Washingtonul arată ca lupul cioban la stână.